Poliţiştii cercetează un caz de tentativă la omor săvârşită de doi fraţi sambata 15 octombrie la o stână de pe raza comunei Ruscova. Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a luat faţă de Marinel P. şi Ioan P., din comuna Ruscova, măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile.
Victima este Vasile M., de 42 ani, din Repedea, cioban, care se afla cu oile la păşunat în locul numit ,,Dragumirov” de pe raza localităţii Ruscova. Alţi doi ciobani, la o stână diferită din aceeaşi zonă, pe motiv că ciobanul străin se află pe o parcelă de teren unde nu ar fi trebuit să-şi pască oile, l-au agresat pe intrus. Cei doi, Marinel P., de 18 ani şi Ioan P., de 20 ani, ambii din Ruscova i-au aplicat părţii vătămate lovituri cu bâtele, la nivelul capului şi al toracelui. Victima agresiunii a fost examinată medico-legal şi s-a concluzionat că leziunile pe care le-a suferit s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi i-au pus în primejdie viaţa.

Lasa un raspuns