Consilierii generali ai Capitalei au aprobat joi un proiect de hotărâre privind depunerea candidaturii municipiului Bucureşti la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.
Proiectul a fost aprobat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), astfel că Bucureştiul se poate înscrie în competiţia care începe anul viitor.
"Competiţia naţională pentru alegerea oraşului ce va reprezenta România (pentru a fi Capitală Culturală Europeană în 2021, n.r.) se deschide în 2015, anunţând deja intenţia de a participa la această competiţie oraşele Cluj-Napoca,Timişoara, Iaşi, Craiova şi Arad", potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre.
În document se menţionează şi că următoarea şansă a României de a avea o Capitală Culturală Europeană va fi "abia peste alţi 15 ani".
De asemenea, în document se arată că evenimentul "Capitală Culturală Europeană" este deja considerat unul de natură "să schimbe cu totul viaţa unui oraş şi să-i marcheze viitorul", procesul de accedere la acest titlu începând cu şase ani înainte.
Conform studiilor realizate cu privire la dezvoltarea oraşelor care au fost capitale culturale europene, printre beneficii se numără creşterea turismului în medie cu 12 procente în anul respectiv, a venitului regional prin proiectele culturale desfăşurate, a venitului oraşului, precum şi relansarea imaginii acestuia. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
RUGBY: „Zimbrii”, în fața primului meci din Cupa României
IPJ: Accident feroviar în Baia Mare
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Drumeție în Munții Gutâi
VIDEO: În Maramureș nu este niciun focar activ de pestă porcină africană la porcul domestic
SIGHETU MARMAȚIEI: Întrerupere planificată a alimentării cu energie electrică
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 36 de organizații la Forumul Național al Organizațiilor Maghiare de Pensionari din România din Sighetu Marmației
COLONIA PICTORILOR: Curs de fotografie analogică pentru adulți și studio foto
AJOFM MARAMUREȘ: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Mare și Baia Sprie
BAIA MARE: Târg de Sfântul Dumitru la Muzeul Satului
VOLEI: Un nou turneu amical pentru Știința Explorări
IPJ: Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor în mijlocul comunității din Sarasău
VIDEO: Sindicatele au ridicat necesitatea unui dialog social real și a unor consultări directe
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
CGMB: A fost aprobată candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Lasa un raspuns