Cercetătorii Spitalului pentru copii din oraşul american Boston au identificat o cauză genetică a obezităţii severe care, deşi puţin frecventă, ridică noi întrebări asupra creşterii în greutate şi consumului de energie în cazul populaţiei obeze în general, scrie vineri publicaţia digitală spaniolă ABC, citată de agenţia EFE.
Cercetarea are la bază experimente efectuate pe şoareci şi mai multe studii genetice realizate pe diferite grupuri de persoane obeze. În cursul acestor evaluări s-a observat că şoarecii care au această mutaţie genetică au luat în greutate, deşi au consumat aceeaşi cantitate de alimente ca şi cei normali. Gena implicată, MRAP2, se găseşte şi la oameni şi se pare că ea influenţează reglarea metabolismului.
‘Aceşti şoareci nu ard grăsimile şi mutaţii similare am întâlnit la multe persoane obeze’, subliniază cercetătorul principal, Joseph Machdub. Se presupune că proteina creată de gena MRAP2 transmite un semnal unui receptor din creier, denumit MC4R, care ajută la accelerarea metabolismului şi scade apetitul pentru mâncare, aceasta fiind doar o parte dintr-un lanţ de semnale ce reglează consumul de energie.
Mutaţiile în acest lanţ, inclusiv mutaţiile induse de această genă, conduc la creşterea riscului de obezitate. De asemenea, şoarecii care nu aveau această genă au ajuns să crească de două ori mai mult decât ar fi fost normal. Pentru a nu mai lua în greutate, ei au fost în cele din urmă hrăniţi cu 10-15% din cantitatea de alimente dată celorlalţi.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
Cercetătorii americani au descoperit o mutaţie genetică ce ar putea cauza obezitatea

Lasa un raspuns