Patru bărbaţi paralizaţi de la piept în jos, cărora li se spusese că starea lor este irecuperabilă, au reuşit să îşi mişte voluntar picioarele – deşi nu au ajuns să meargă din nou – după ce un dispozitiv electric le-a fost implantat în coloana vertebrală, au anunţat, marţi, cercetătorii americani.
Potrivit Reuters, succesul medical, deşi obţinut cu un număr mic de pacienţi, este încurajator în ceea priveşte crearea unui tratament nou care ar putea ajuta persoanele paralizate şi cu leziuni ale măduvei coloanei vertebrale să îşi recapete autonomia.
Pe de altă parte, rezultatele pun sub semnul întrebării o presupunere-cheie despre leziunile de la nivelul măduvei coloanei, potrivit căreia tratamentul se bazează pe refacerea sau înlocuirea neuronilor afectaţi, de exemplu, cu celule-suşă, proceduri care s-au dovedit extrem de dificile.
"Mesajul important în acest caz este că persoanele cu leziuni ale măduvei de tipul celor pe care le au aceşti bărbaţi nu mai trebuie să creadă că sunt condamnate pe viaţă la paralizie", a declarat într-un interviu Roderic Pettigrew, directorul Institutului naţional de bioinginerie şi imagistică biomedicală, din cadrul Institutelor naţionale ale sănătăţii din SUA. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns