Pe lacul Nistru de pe raza oraşului Tăuţii Magherăuş s-a desfăşurat, în week-end, prima ediţie a Concursului internaţional de pescuit, organizat de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor- I.P.A.- REGIUNEA 4 MARAMUREŞ, din care fac parte I.S.U Maramureş, Penitenciarul Baia Mare şi O.R.I. Maramureş, în colaborare cu Instituţia Prefectului Maramureş, S.C. Vital S.A. Baia Mare, S.G.A. Maramureş şi Consiliul Local al oraşului Tăuţii Măgherăuş.
La start s-au prezentat nu mai puţin de 16 echipe de pescari, din Maramureş, dar şi din ţările vecine: una a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Regiunii
Ivano-Frankivsk din Ucraina şi una de la Direcţia pentru Protecţia Mediului şi Apelor din localitatea Nyiregyhaza, Ungaria.
Pescarii nu s-au lăsat descurajaţi de vremea capricioasă şi au rezistat cu stoicism în reprizele de ploaie care au udat zona. La final, clasamentul s-a prezentat astfel:
– locul I, echipa S.C. Vital S.A. Baia Mare
– locul II, echipa Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureş
– locul III, echipa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş
– locul IV, echipa Direcţiei pentru Protecţia Mediului şi Apelor din localitatea Nyiregyhaza, Ungaria
– locul V, echipa Penitenciarului Baia MareLa individual, Dan Perţa de la SC Vital SA Baia Mare a fost premiat pentru cea mai mare captură. Pescarul care a prins cel mai mic peşte, Florin Pop, de la I.P.J. Marmureş, a fost şi el premiat. Echipa din Ucraina- alcătuită din col. Kuzyk Volodymyr, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al raionului Rohaten din cadrul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Regiunii Ivano-Frankivsk, col. Roman Borysiuk, şeful Centrului pentru Studii Metodice pentru Apărare Civilă al Regiunii Ivano-Frankivsk, lt.col. Stepan Kozub, şeful Centrului Operativ din cadrul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Regiunii Ivano-Frankivsk şi Stepan Rudyi, şeful Departamentului pentru Stingerea Incendiilor din cadrul aceleiaşi regiuni- a fost distinsă cu diploma şi cupa pentru fair-play, iar Cărăjan Ştefan Csepei, de la Inspecţia de Prevenire a ISU Maramureş, a fost recompensat cu o diplomă pentru primul peşte prins în cadrul competiţiei.
Pe lângă plăcerea sportului cu undiţa, participanţii s-au bucurat de prezenţa unor artişti deosebiţi, care au susţinut adevărate recitaluri în aer liber. Alături de concurenţi au fost artişti precum Titus Perşe, de la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Ramona Darha şi formaţia “Autentic“, care i-a acompaniat. În plus, echipa Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a venit la concurs însoţită de formaţia de muzică populară “Stejerelul” din Valea Stejarului, condusă de prof.dr. Ioan Hotea. Rolul de maestru de ceremonii a fost îndeplinit cu măiestrie de Octavian Butuza, îndrăgitul realizator TV, care a însufleţit atât tragerea la sorţi cât şi festivitatea de premiere, în stilul său inimitabil.
La final, toţi cei prezenţi au gustat din bunătăţile pregătite de gazde: ciorbă de peşte şi gulaş la ceaun, de care s-au declarat încântaţi. Oaspeţii străini au fost impresionaţi de frumuseţea locurilor şi amabilitatea gazdelor, de prietenia arătată de toţi participanţii şi au promis că vor reveni la anul, mai ales că organizatorii sunt hotărâţi să transforme competiţia într-o adevărată tradiţie locală.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Cei mai iscusiţi pescari au participat la prima ediţie a Concursului internaţional de pescuit pe lacul Nistru

Lasa un raspuns