Ce proiecte au de discutat aleșii județeni în ședința de  miercuri

Consiliul Judeţean Maramureş se întruneşte în şedință ordinară mâine, de la ora 12:00. Pe ordinea de zi sunt cuprinse 16 proiecte de hotărâre.

Primul proiect de hotărâre vizează depunerea spre finanțare a proiectului „Conștientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor în judeţul Maramureş”. Al doilea propune implementarea în parteneriat a proiectului „Reabilitare şi dotare Casa Muzeu dr. Ioan Mihalyi de Apşa”. Pe ordinea de zi sunt prevăzute şi mai multe acorduri de cooperare. Spre exemplu, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare cu Instituția Prefectului pentru organizarea evenimentului „Prefectura Maramureș – 100 de ani de la înfiinţare” şi proiectul legat de încheierea unui acord de cooperare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare –  Facultatea de Inginerie pentru organizarea evenimentului „50 de ani de învățământ tehnic superior în Baia Mare”. Totodată, autorităţile judeţene se pregătesc de Zilele Maramureşului, astfel că aleşii judeţului vor avea în mape proiectul de hotărâre privind organizarea evenimentului „Haida, hai în Maramureş” ediţia a V-a, în perioada 17 – 19 mai. Un  alt proiect de hotărâre vizează aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Ordinea de zi se încheie cu un raport privind soluțiile tehnice propuse pentru consolidare la CMID Sârbi, Fărcașa.

Iată și lista completă a proiectelor:

  1. Proiect de hotărâreprivind depunerea spre finanțare a proiectului „Conștientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor în judeţul Maramureş”;
  2. Proiect de hotărâre privind implementarea în parteneriat a proiectului cu titlul „Reabilitare şi dotare Casa Muzeu dr. Ioan Mihalyi de Apşa” ;
  3. Proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord de cooperare cu Instituția Prefectului – Județul Maramureş pentru organizarea evenimentului „Prefectura Maramureș – 100 de ani de la înfiinţare”;
  4. Proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord de cooperare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare –  Facultatea de Inginerie pentru organizarea evenimentului „50 de ani de învățământtehnic superior în Baia Mare”;
  5. Proiect de hotărâreprivind organizarea evenimentului „Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş” ediţia a V-a, în perioada 17 – 19 mai 2019;
  6. Proiect de hotărâreprivind aprobarea cotizațiilor ce se plătesc de Consiliul judeţean pentru diferite structuri asociative, pentru anul 2019;
  7. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al județului Maramureș în domeniul public al comunei Ocna Șugatag a unor bunuri situate în comuna Ocna Șugatag str. Primăverii, nr. 29;
  8. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al judeţului în domeniul privat al judeţului a unui bun, situat în Municipiul Baia Mare str. Barbu Delavrancea, nr. 25 A;
  9. Proiect de hotărâreprivind darea în folosință gratuită a unui spațiu din imobilul situat în Municipiul Baia Mare, str. Moldovei, nr. 17 A;
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Structurii organizatorice la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare;
  12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”Baia Mare;
  13. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureş;
  14. Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii și stabilirea destinației pentru un imobil din  domeniul public al județului Maramureș situat în Municipiul Baia Mare, Bulevardul Unirii, nr.13;
  15. Proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord pentru deschiderea și funcționarea filialei Secretariatului Tehnic Comun în Județul Maramureș, a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-Ucraina 2014-2020;
  16. Raport privind soluțiile tehnice propuse pentru consolidare la CMID Sârbi, Fărcașa.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.