Comisia Europeană a autorizat miercuri o schemă de ajutoare de stat având un buget de 1,3 miliarde RON (aproximativ 304 milioane euro), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor din România care întâmpină dificultăţi din cauza crizei economice, informează un comunicat de presă al CE, informeaza Agerpres
Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate până la 31 decembrie 2011 şi vor lua forma unor subvenţii directe. Această schemă face parte din cadrul temporar pentru măsuri de ajutoare de stat destinate susţinerii accesului la finanţare în contextul crizei financiare şi economice actuale, adoptat de executivul UE în decembrie 2010 pentru a permite statelor membre să acorde ajutoare în sumă limitată producătorilor agricoli primari.
Schema este accesibilă tuturor fermierilor din toate sub-sectoarele producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu fi fost deja în dificultate la 1 iulie 2008 (cu alte cuvinte înainte de începerea crizei), şi este limitată în timp până la 31 decembrie 2011. Se oferă ajutoare sub formă de subvenţii directe, în sumă de până la 15.000 euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici (suma pe hectar şi unitate animal viu).Integral pe www.agerpres.ro
Stiri de actualitate:
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
CE autorizează o schemă temporară pentru acordarea unor ajutoare de până la 15.000 euro fermierilor din România

Lasa un raspuns