CĂZUT LA DATORIE: Sublocotenentul post mortem Claudiu Vulpoiu a fost înmormântat la Craiova cu onoruri militare

CĂZUT LA DATORIE: Sublocotenentul post mortem Claudiu Vulpoiu a fost înmormântat la Craiova cu onoruri militare

Sublocotenentul post mortem Claudiu Constantin Vulpoiu, de 35 de ani, decedat duminică la datorie în teatrul de operațiuni din Afganistan, a fost înmormântat joi cu onoruri militare în cimitirul Sineasca din Craiova pe Aleea Eroilor.
La slujba religioasă oficiată de IPS Irineu, mitropolitul Olteniei, alături de familie și colegi au participat sute de persone, printre cei prezenți aflându-se și Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, reprezentanții ai administrației publice locale.
Vicepremierul Gabriel Oprea a adresat un mesaj în numele premierului Victor Ponta și al Guvernului României, evocând personalitatea lui Claudiu Vulpoiu, curajul și determinarea acestuia, experiențele trăite.
”Astăzi, Claudiu nu mai este printre noi. A rămas în sufletul nostru, în gândurile camarazilor săi și în inima îndureratei sale familii. Claudiu va fi mereu acolo ca un exemplu pentru copilul său și pentru toți cei care îmbracă haina militară. Va fi în amintirea noastră ca un om extraordinar, un militar de excepție, un român adevărat de care suntem mândri și căruia îi suntem recunoscători. Dar, înainte de toate, Claudiu Vulpoiu este și va rămâne pentru totdeauna un erou adevărat al acestui neam. În nume personal, în numele premierului Victor Ponta și al Guvernului României, dați-mi voie să transmit, cu durere în suflet, sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor care au suferit această pierdere imensă. Fie ca amintirea lui Claudiu să fie veșnică și fie ca toate lucrurile în care a crezut, pentru care a luptat și pentru care s-a jertfit să se împlinească, așa cum și-a dorit”, a spus viceprim-ministrul pentru securitate națională. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.