CARITATE CU LIMITE: După sărbători s-a cam terminat cu generozitatea

CARITATE CU LIMITE: După sărbători s-a cam terminat cu generozitatea

 Generozitatea sighetenilor are o limită. La începutul lunii decembrie localnicii au apreciat inițiativa primăriei de a strange donații pentru copii care provin din familii cu o situație financiară precară și au dorit să contibuie cu haine sau jucării, doar că actele de caritate au trecut odată cu sărbătorile de iarnă.

Nicio jucărie sau obiect vestimentar nu au mai fost puse în cutiile amenajate în parcul central. Deși este traversat zilnic de zeci de persoane, oamenii au uitat să mai fie generoși cu cei nevoiași, iar puținele donații care s-au făcut au fost risipite prin zăpadă.
Dacă în luna decembrie sighetenii erau entuziasmați că pot să îi ajute pe copiii cu care soarta a fost mai puțin generoasă, acum cutiile pentru donații sunt aproape goale. În plus, câteva dintre hainele donate au ajuns împrăștiate prin parc.
La câțiva metri de cutiile pentru donații, în zona în care a fost amplasată scena se pot observa mai multe obiecte vestimentare pe jos, iar din cauza gerului acestea au fost prinse în bucățile de gheață. Cel mai probabil oamenii străzii și câinii comunitari au scos hainele din cutii înainte ca acestea să fie ridicate de cei responsabili.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.