Căra piese ale unor mașini furate din Germania și Olanda

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret au descoperit, în compartimentul de marfă al unui microbuz, printre bagajele personale ale unui cetățean ucrainean, piese ce aparțineau unor autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind căutate de autoritățile din Olanda și Germania.

În 25 ianuarie în Punctul de Trecere a frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean ucrainean în vârstă de 47 ani, conducând un microbuz. Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al mașinii, alături de bagajele personale, mai multe piese aparținând unor autoturisme. Mai mult, existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, s-au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, rezultând faptul că acele componente aparțineau unor autoturisme care figurau ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alertele fiind introduse de către autoritățile din Olanda și Germania. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele autoturismelor au fost ridicate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.