VIDEO | Capela cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din incinta Jandarmeriei Maramureş va fi sfințită în prezența PS Timotei Sătmăreanul

Capela cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din incinta Jandarmeriei Maramureş va fi sfințită în prezența PS Timotei Sătmăreanul. Evenimentul va avea loc pe data de 3 aprilie.

Cu ocazia slujbei de sfințire a capelei din cadrul unității de jandarmi, se va oficia și prima Liturghie Arhierească.

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Iustin al Maramureșului și Sătmarului va fi prezent în unitatea noastră PS Timotei Sătmăreanul care ne va oficia sfințirea capelei dar și Sfnta Liturghie Arhierească. Nicioadată în unitatea noastră nu s-a oficiat o Liturghie Arhierească. Așadar se va întâmpla prima dată pe 3 aprilie”, precizează preotul militar, Daniel Achim.

Întreaga activitate a jandarmului se desfăşoară pe coordonatele asprime – când este nevoie de a pedepsi pe cei ce încalcă legea şi libertatea semenului şi bunătate – atunci când îndrumă şi apără cetăţenii şi bunurile lo, ceea ce coincide perfect cu valorile creștine.

Există o simbioză între munca militarilor și viața bisericii. Pentru că, dacă vedem și modul de organizare ale celor două instituții, există o asemănare izbitoare. Nici militarii nu pot să-și desfășoare în condiții bune activitatea dacă nu au și sprijin celest. Patronii noștri spirituali sunt Sfinții Mihail și Gavriil, așadar, prin acest popas duhovnicesc nu facem decât să primim binecuvântarea ierarhilor și a sfinților protectori”, mărturisește preotul militar.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.