Candidatul ARD pe Colegiu 6 Sighet, Doru Dăncuş a organizat Seara Ieudenilor

Candidatul ARD pe Colegiu 6 Sighet, Doru Dăncuş a organizat Seara Ieudenilor

Ieudenii şi cei care au legătură cu această comună din Maramureşul istoric au fost invitaţi aseară de candidatul ARD pe Colegiu 6 Camera Deputaţilor, Doru Dăncuş. La evenimentul denumit sugestiv Seara Ieudenilor, au luat parte personalităţi ale oraşului, oameni de cultură, consilieri locali, artişti şi simpli cetăţeni care au legătura cu Ieudul, sau care s-au născut acolo.

Evenimentul a coincis şi cu Lăsatul secului, aşa că la un pahar de vorbă cei prezenţi la evenimentul organizat la un restaurant din municipiul Sighet, au petrecut ca în Ieud pe muzica artiştilor îndrăgiţi ai zonei.
În faţa tuturor celor prezenţi, candidatul ARD pentru un post în Parlamentul României Doru Dăncuş şi-a exprimat bucuria şi emoţiile care îl cuprind atunci când se află printre consătenii lor. Le-a spus şi de ce a ales să candideze pentru această funcţie, pentru a face mai multe pentru maramureşeni, pentru că oamenii din aceste locuri merită mai mult, merită să li se acorde atenţia cuvenită, iar el va încerca să scoată zona din umbra în care a stat în ultimii patru ani.
Pentru a mulţumi într-un fel celor care şi-au pus amprenta pe acestea meleaguri ale Maramureşului istoric, fie din punct de vedree politic, administrativ sau cultural, CANDIDATUL Doru Dăncuş a înmânat câteva diplome de excelenţă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.