Când e preconizată începerea construirii gazoductului din Maramureșul Voievodal

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Maramureș discuțiile privind introducerea gazului în Maramureșul Voievodal sunt tot mai avansate. Lucrările de construire a gazoductului în Maramureșul Voievodal ar urma să înceapă de la 1 iunie 2020.

”Acesta este un proiect fără de care dezvoltarea viitoare a Maramureșului Voievodal va fi pusă într-o mare dificultate. Este nevoie de acest proiect și mă bucur să spun că am reușit să avansăm în demararea sa. Dacă anul trecut am discutat în cadrul ședințelor de Consiliu Județean proiectele pe care le avem și pe care le-am susținut în fața Guvernului României, având sprijinul Transgaz, astăzi putem să venim cu termene concrete în ceea ce privește construcția acestei magistrale de gaz. Este important pentru noi ca acest proiect demarat în cadrul acestui Consiliu Județean să fie demarat de anul viitor, să vedem efectiv oameni care lucrează și în cel mai scurt termen vor și finaliza această lucrare”,  a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Președintele Consiliului Județean a declarat că, în paralel cu acest proiect al Transgaz, care va investi sume importante, va urma un parteneriat în cadrul asociației de dezvoltare pentru introducerea gazului în județ între Consiliul Județean și restul administrațiilor publice locale.  Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz a precizat că s-a luat deja decizia în interiorul companiei ca această conductă care pleacă de la Sarasău și vine spre Borșa să fie o investiție a Transgaz, iar acest proiect va fi declarat de importanță națională.

”Avem intenția de a uni Maramureșul cu Moldova, fapt pentru care această conductă va continua până la Iacobeni unde se va lega de conducta Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, de curând declarată de importanță națională. Am început deja șantierul în Maramureș, respectiv avem trei echipe de proiectanți în teren care au efectuat măsurătorile pe aproximativ 40 de kilometri, până în localitatea Bogdan Vodă. Studiul de fezabilitate și proiectul vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, urmând ca, din primăvara anului 2020 să demarăm procedura de achiziție a lucrărilor de execuție, iar de la 1 iunie anul viitor să înceapă efectiv lucrările. Vă asigur că proiectul va fi finalizat la timp”, a declarat Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.