Incepand din data de 20 mai a devenit funcţional proiectul „Alertă răpire copil”, un mecanism de acţiune în situaţii excepţionale, după model occidental şi complementar activităţilor pe care le desfăşoară în mod normal Poliţia şi Parchetul. Acest proiect a fost mediatizat si in municipiul nostru prin intermediul politistilor de proximitate care au impartit fluturase informative si au lipit afise in punctele cheie ale orasului. Semnalarea cazurilor se face la numărul de telefon 112, iar alerta va fi dată în cât mai multe şi mai diverse medii, pentru a se putea culege rapid informaţii preţioase cu privire la răpirea sau dispariţia cu riscuri pentru viaţa şi sănătatea copilului. Pe parcursul a mai multor zile politistii de proximitate sigheteni au impartit fluturasi cetatenilor astfel încât sighetenii să înveţe cum să acţioneze atunci când iau cunoştinţă sau sunt afectaţi direct de răpirea unui copil.
„Cu sprijinul colegilor, vom organiza şi campanii stradale de sensibilizare a populaţiei. De asemenea, vom pune accent pe întâlnirile cu elevii, cadrele didactice, părinţi şi psihologi”, declara Robert Szekely agent sef principal in cadrul politiei de Proximitate Sighet.
Agentul sef principal Robert Szekely a subliniat importanţa implicării mass media şi a unui număr mare de parteneri publici şi privaţi, precum şi a societăţii în ansamblul ei în prevenirea şi combaterea dispariţiilor şi răpirilor de copii. Mecanismul a fost construit de Poliţia Română, în parteneriat cu Ministerul Public şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual Focus, în cadrul unui proiect co-finanţat de Comisia Europeană. Robert Szekely a mai adăugat că România este prima ţară dintre noile state membre ale UE care a construit un astfel de mecanism.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
Campania ”Alertă, Răpire copil!” implică și sighetenii în rezolvarea cazurilor de dispariție a minorilor

Lasa un raspuns