Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege care prevede scoaterea de sub controlul Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului.
Proiectul a fost adoptat cu 169 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 16 abţineri, iar deputaţii PDL nu au votat.
Liderul grupului parlamentar al PDL de la Cameră, Mircea Toader, a anunţat că deputaţii democrat-liberali nu vor vota pentru acest proiect pentru a-i lăsa pe cei de la putere "să-şi demonstreze majoritatea".
Proiectul de lege iniţiat de USL prevede că hotărârile Parlamentului luate cu majoritate de voturi nu vor mai putea fi contestate la Curtea Constituţională a României.
Vor putea fi contestate doar proiectele de lege şi ordonanţele guvernului adoptate de Parlament, regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului şi regulamentul şedinţelor comune.Camera Deputaţilor este prima sesizată, iar Senatul este camera decizională pentru acest proiect de lege.AGERPRES
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Camera Deputaţilor: Proiectul privind scoaterea de sub controlul CCR a hotărârilor Parlamentului, adoptat de plen

Lasa un raspuns