Biblioteca Municipală ”Laurențiu Ulici” din Sighet a lansat calendarul evenimentelor pentru anul 2017. Acesta a început astăzi cu o foto-expoziție și va cuprinde, pe parcursul anului, manifestări numeroase și variate.
În 23 aprilie vor fi sărbătorite Ziua bibliotecarului și Ziua internațională a cărții, în 3 iunie, Ziua internațională a cărții pentru copii, iar în luna noiembrie va avea loc cea de-a IV-a ediție a programului Bătălia Cărților, eveniment național organizat în colaborare cu Biblioteca ”Octavian Goga” din Cluj. Biblioteca derulează activități specifice și cu câteva școli generale din localitate.
”La secția împrumut carte copii avem în momentul de față 1420 de copii, la un fond de carte de aproximativ 13.000 de volume, și desfășurăm o serie de activități cu mai multe școli din localitate, dar și din Rona de Sus. Sperăm să realizăm activități mai deosebite, să ieșim în fața copiilor cu evenimente mai interesante, să ne adaptăm mai mult vremurilor moderne de acum încolo”, spune bibliotecara Delia Șerba.
La secția împrumut adulți, fondul de carte depășește 50.000 de volume, este un fond foarte variat, compus dintr-o complexitate de specialități și este pus la dispoziția tuturor cititorilor, cu titlu gratuit, doar pe baza fișei de cititor. Există și sala de lectură cu acces la internet, deschisă publicului larg.

Lasa un raspuns