În avanpremiera unor runde electorale importante în 2014, Guvernul le-a făcut oamenilor de încredere ai partidelor aflate la guvernare un cadou pe seama bugetului de stat. O ordonanţă, care a trecut fără piedici prin Parlament şi mai aşteaptă, până cel târziu pe 22 noiembrie, doar semnătura preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi bătută în cuie, face culoar pentru majorarea salariilor directorilor generali din companiile de stat neperfomante şi le permite reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi mărească indemnizaţiile de şedinţă de la 47 de lei, cât iau în prezent, până la 25% din cât primeşte şeful companiei, scrie gândul.
În AGA, ca şi în CA-urile companiilor de stat, sunt numiţi, aşa cum se poate vedea mai jos, fie apropiaţi ai liderilor de partid, fie marionete ale acestora, de cele mai multe ori secretare sau consilieri de miniştri indiferent de experienţă, sponsori ai partidelor şi, rareori, specialişti.
Aceştia îşi vor putea fixa, în noile condiţii, indemnizaţii de şedinţă şi de 3.000-4.000 de euro. Neoficial, politicienii admit că înainte ca indemnizaţiile să fie reduse drastic, cei numiţi în astfel de poziţii împărţeau profitului cu partidul, fie prin cotizaţii, fie prin sponsorizări, pentru finanţarea campaniilor electorale.
Din 2010 şi până acum, membrii AGA au fost remuneraţi cu 47 de lei pe şedinţă, 1% din indemnizaţia directorilor generali ai companiilor fixată uniform la 4700 de lei cât câştigă şi un secretar de stat în Guvern. Excepţie făceau doar managerii profesionişti, care îşi negociau salariul la numire, completânu-l prin bonusuri. Din 2013, limitarea pentru directori nu a mai fost prelungită. Prin acest act normativ şefii companiilor neperformanete pot câştigat tot atât cât managerii privaţi, iar membrii AGA, 25% din aceste salarii care ajung şi în unele cazuri depăşesc10.000 de euro lunar.
Stiri de actualitate:
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Ziua Culturii Carpatice la Baia Mare
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: La Șomcuta Mare, am marcat 50 de ani de la moartea poetului Szilágyi Domokos
SALVAMONT: Doi tineri rătăciți în munți au fost recuperați
CADOU:Lista oamenilor de partid ale căror salarii vor creşte şi de 25 de ori

Lasa un raspuns