Minifotbalul, sport care este practicat în mod organizat de peste 25.000 de jucători legitimați în România, a pus punct final sezonului 2010-2011. La Constanța s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute prima ediție a Supercupei României la Minifotbal, confruntare care a adus față în față pe deținătoarea titlui de campioană națională a României, formația Consiliul Județean Buzău, și respectiv câștigătoarea Cupei României, AS WMT Giroc Timișoara.
Sistemul de joc utilizat a fost desemnarea câștigătoarei în urma disputării a trei meciuri. Dacă primul meci s-a terminat la egalitate, buzoienii impunându-se însă la loviturile de departajare, în cel de-al doilea meci a venit rândul timișorenilor de a câștiga în timpul regulamentar de joc cu scorul de 1-0. În cele din urmă trofeul a fost adjudecat de buzoieni, după o dispută extrem de echilibrată care a fost tranșată în cel de-al treilea meci al Supercupei tot cu scorul de 1-0.
Prezent la Constanța alături de întregul Comitet Executiv al Federației de Minifotbal din România, Răzvan Burleanu, președintele forului menționat a declarat că „acest ultim act al unui sezon foarte reușit anunță debutul unui nou sezon competițional pentru minifotbalul românesc. Un sezon care pornește atât la nivel local, în cele peste 50 de campionate organizate în țară, cât și la nivel european, pentru că România este gazda viitorului Campionat European de Minifotbal”. România, în postura de gazdă de data aceasta, va căuta să-și păstreze titlul câștigat anul trecut la Bratislava, când a învins de o manieră categorică celelalte competitoare, echipe naționale din Europa.
Campionatul European de Minifotbal va avea loc în perioada 4-6 noiembrie la Tulcea, oraș unde minifotbalul are o popularitate deosebită.

Lasa un raspuns