Un banner pe care este inscripționat un mesaj de mulțumire pentru jucătoarea de tenis Simona Halep a fost amplasat miercuri de Primăria Bușteni la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, sub Crucea Caraiman.
Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat pentru AGERPRES că bannerul, care are 15 metri lungime și șase metri înălțime, a fost făcut de Primăria Bușteni în semn de mulțumire pentru Simona Halep, care este și cetățean de onoare al orașului prahovean.
Bannerul conține mesajul "Mulțumim Simona Halep", inscripționat cu albastru pe un fond alb, delimitat la jumătate de o bandă în culorile tricolorului.
Acesta a fost amplasat chiar sub Crucea Caraiman, fiind prins pe peretele muntos în corzi speciale de către salvatorii montani din Bușteni.
Simona Halep, care a disputat duminică finala turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, este cetățean de onoare al orașului Bușteni din luna decembrie a anului trecut, aceasta primind din partea primăriei un teren de 500 de metri pătrați, în baza "Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Bușteni".
Terenul primit de Halep se învecinează cu terenuri primite de alți doi cetățeni de onoare ai orașului, respectiv Alina Dumitru și Ionuț Iftimoae.
Potrivit site-ului oficial al Primăriei Bușteni, printre cei care mai dețin titlul de cetățeni de onoare ai orașului se află și Leonard Doroftei, Lucian Bute, Angela Gheorghiu, Adrian Mutu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Ana Maria Brânză, Cornelia și Lupu Rednic, Tudor Chirilă și Marcel Pavel. AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Ștefan Gabrea)
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
VITAL: Drumul apei descoperit de elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială George Coșbuc, Baia Mare
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI continua campaniile de donare de sânge
NORD LITERAR: Salonul de carte – Bookstage Baia Mare 2026, o adevărată sărbătoare a spiritului
INSPECTORATUL DE JANDARMI MARAMUREȘ: Bărbat suspectat că ar fi provocat un incendiu într-un bloc de locuințe din Baia Mare, imobilizat de jandarmi și condus la sediul poliției
FOTBAL: Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” din noiembrie din Liga Națiunilor
FOTBAL: Încă o victorie bifată de CS Minaur
BUCEGI: Banner cu mesaj de mulțumire pentru Simona Halep, amplasat la peste 2.000 de metri altitudine

Lasa un raspuns