Box: Lucian Bute, învingător prin KO în repriza a 4-a, în faţa lui Jean-Paul Mendy

Box: Lucian Bute, învingător prin KO în repriza a 4-a, în faţa lui Jean-Paul Mendy
 Pugilistul român Lucian Bute şi-a apărat pentru a 8-a oară cu succes centura de campion mondial al categoriei supermijlocie (versiunea IBF), învingându-l prin KO în repriza a 4-a pe francezul Jean-Paul Mendy, în cadrul galei disputate sâmbătă seara, la Bucureşti.
Întâlnind un pugilist stângaci, ca şi el, Lucian Bute a schimbat în mare măsură tactica sa obişnuită, înlocuind necruţătoarele lovituri la corp cu dreapta cu croşee peste umăr cu braţul din spate, o astfel de lovitură năpraznică punând capăt luptei în rundul cu numărul 4. Asaltat de adversarul său, care pierduse teren în primele reprize, Lucian Bute a răspuns în cel mai eficient mod cu putinţă: deplasare cu paşi mici, laterali, croşeu în bărbie, în urma căruia Mendy a căzut în faţă, semn clar pentru toată lumea că lupta luase sfârşit. 
Aceasta a fost a 29-a victorie, a 24-a înainte de limită, din 29 de meciuri disputate ca profesionist de Lucian Bute, un palmares de excepţie într-o carieră de fără cusur. 

La sfârşitul meciului, pe ring, Lucian Bute a declarat pentru cei 10.000 de spectatori aflaţi în Pavilionul Romexpo: "Vreau să vă mulţumesc din tot sufletul. Aţi fost extraordinari. Am 15 ani de carieră şi nu m-am simţit niciodată ca în această seară. Vă iubesc şi vă stimez". Campionul mondial a ţinut să se adreseze şi în franceză compatrioţilor lui de adopţie, locuitorii din Quebec, încheind: "Vive le Quebec, vive la Roumanie!" 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.