BINE DE ȘTIUT: În 2017, vei putea cere până la 200.000 de euro pentru afaceri non-agricole în mediul rural

BINE DE ȘTIUT: În 2017, vei putea cere până la 200.000 de euro pentru afaceri non-agricole în mediul rural

 Activitățile non-agricole desfășurate în spațiul rural pot primi finanțare nerambursabilă prin intermediul a două linii de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Regională (PNDR – 6.2 și 6.4). Finanțarea nerambursabilă poate ajunge la 70.000 de euro, fără contribuție proprie, sau 200.000 de euro, cu o cofinanțare de 10%.

Prin intermediul PNDR 6.2 se acordă finanțare nerambusabilă pentru demararea unor activități non-agricole în spațiul rural, iar ajutorul nerambursabil ajunge la 70.000 de euro, fără contribuție proprie.
Prin intermediul PNDR 6.4 se acordă sprijin financiar pentru demararea unor noi activități, dar și dezvoltarea unor activități deja existente în spațiul rural, iar finanțarea nerambursabilă este de cel mult 200.000 de euro, cu o contribuție proprie de cel puțin 10%.
Cine poate solicita ajutor financiar nerambursabil
În cadrul celor două programe de finanțare, sunt stabilite aceleași categorii de beneficiari eligibili. Astfel, ajutorul financiar nerambursabil poate fi solicitat de către întreprinderile private care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
desfășoară activitățile propuse pentru obținerea finanțării, având totodată punctul de lucru înregistrat în spațiul rural;
sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului cu statut minim de persoană fizică autorizată;
în cazul acestor două programe de finanțare, persoanele fizice neautorizate la momentul depunerii cererii de finanțare nu pot fi eligibile.
Solicitanţii eligibili trebuie să se încadreze în categoria:
microîntreprindere: maximum nouă salariaţi şi o cifră de afaceri de până la două milioane euro;
întreprindere mică: între zece şi 49 de salariaţi şi o cifră de afaceri de până la zece milioane euro.
Pentru ce activități se poate solicita finanțare
Ajutorul financiar nerambursabil poate fi solicitat pentru o gamă variată de activități non-agricole desfășurate în spațiul rural. Totuși, în cadrul ghidului solicitantului este realizată o prioritizare a activităților eligibile, astfel că șansele de a obține finanțare sunt mai mari în cazul cererilor de finanțare implementate în următoarele sectoare cu potențial de creștere:
textile și pielărie;
industrii creative;
activități meșteșugărești;
tehnologia informațiilor;
servicii pentru populația din spațiul rural;
agroturism.
Citește continuarea pe www.avocatnet.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.