VIDEO | Biciclist rănit după ce s-a lovit de o mașină. Șoferul conducea regulamentar, însă s-a constatat că era beat

Un biciclist a ajuns luni la spital după ce s-a lovit de o mașină, în Baia Mare. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că biciclistul, de 52 de ani, în timp ce mergea pe partea carosabilă a bulevardului Independenței, a pierdut controlul asupra direcției și s-a lovit de un autoturism condus regulementar de un băimărean de 52 de ani. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismului și vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul biciclistului, iar în cazul şoferului – de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză polițiştii din Baia Mareau dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a conducătorului auto care este cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Foto: arhiva

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.