Biroul Electoral Central urmează să anunţe, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la ora 10.30, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie.
BEC a transmis marţi anunţul privind această conferinţă de presă, care are ca temă prezentarea rezultatelor finale ale referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României.
BEC a anunţat, luni, după centralizarea rezultatelor din 99,97% din secţiile de votare, că participarea la referendum a fost de 46,23%, iar, dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Preşedintele BEC, Gabriela Bogasiu, a precizat că, potrivit acestei centralizări, numărul participanţilor a fost de 8.455.336, ceea ce reprezintă 46,23%. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" este de 7.400.508, adică 87,52%, iar cele de la răspunsul "NU" – 943.031 – 11,15%, iar 111.797 au fost voturi nule, reprezentând 1,32%.
Potrivit datelor furnizate de BEC luni, nu fuseseră centralizate rezultatele din trei secţii de votare din judeţul Olt şi de la o secţie de votare din strainătate.
Stiri de actualitate:
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Soarele și Luna – vernisaj expoziție
BEȚI LA VOLAN: Unul a ajuns cu mașina în râu, altul a trebuit urmărit în trafic
BAIA MARE: Agresiune asupra unui bărbat într-un parc
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune complexă în Munții Maramureșului
CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE: Emiterea este disponibilă și la Sighetu Marmației
ATELIER: A patra zi de festival continuă cu momente remarcabile, numai bune de vizionat la Teatrul Municipal Baia Mare
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile marți, 17 iunie în Baia Mare, Ocoliș și Săsar
RUGBY: ”Zimbrii” au reluat pregătirile într-o ”situație destul de critică și tensionată”
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: În amintirea lui Anghel Saligny
FOTBAL: Progresul Șomcuta Mare a câștigat Cupa României pe județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație, marți, 17 iunie pe strada Gării
HANDBAL: Jucătoare de echipă națională transferată la Minaur
INVESTIȚIE: DJ 193 va fi complet modernizat pe o lungime de aproape 40 de kilometri, creând o legătură rutieră esențială între județele Satu Mare și Maramureș
BAIA MARE: Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident
ITPF SIGHETU MARMAȚIEI: Ziua Rezervistului – diplome de apreciere
LANSARE DE CARTE: Reflecții – de Larisa Tudose
INCENDIU ÎN SIGHET: Aproape 100 de oameni au fost evacuați dintr-un bloc
VESELIE ȘI MULTĂ DISTRACȚIE la ,,Orășelul copiilor” în Baia Mare și în Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile luni, 16 iunie în Baia Mare
BEC anunţă miercuri, la 10.30, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie

Lasa un raspuns