BĂTĂLII ELECTORALE: Listele candidaţilor la alegerile parlamentare 2016, în Maramureș și celelalte județe

BĂTĂLII ELECTORALE: Listele candidaţilor la alegerile parlamentare 2016, în Maramureș și celelalte județe

Cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor parlamentare, partidele politice aflate în prag de campanie electorală şi-au definitivat listele pentru scrutinul din 11 decembrie. Pentru toate formaţiunile miza este extrem de mare, întrucât constituirea unei majorităţi va stabili cine formează viitorul Guvern, iar promisiunile electorale au început deja să curgă.
 Partidele se laudă cu oamenii noi de pe liste, dar liderii uită, totuşi, să vorbească despre candidaţii cu probleme penale care au prins locuri eligibile, mulţi dintre ei fiind chiar cap de listă. De la preşedinţii de partid urmăriţi penal sau condamnaţi, Liviu Dragnea (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Traian Băsescu (PMP), la figuri cu dosare grele, ca edilul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (prima pe lista PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor), Victor Ponta (cap de listă în PSD Gorj la Cameră) sau Tudor Pendiuc (fostul primar al Piteştiului care a ajuns pe listele ALDE la Argeş), politicienii nu sunt incomodaţi de „detaliile" penale şi nu se feresc să ceară, din nou, voturile alegătorilor. Între timp, criteriile de integritate au rămas mai degrabă cu rol consultativ şi se aplică „pe alese".
 
Bătălia parlamentară a numelor cu notorietate se dă în Bucureşti, unde partidele au ales să trimită în lupta electorală fie lideri ai formaţiunii, fie policitieni cu experienţă şi cu multe mandate la activ. PSD deschide lista pentru Camera Deputaţilor cu o surpriză venită din tabăra tineretului social-democrat, liderul TSD, Gabriel Petrea. Acesta este urmat de nume cunoscute din partid, precum Georgian Pop, parlamentar şi în actuala legislatură, dar şi de figuri noi, ca Diana Tuşa, politician care în vară a fost la un pas să fie nominalizată drept candidat al PNL la Primăria Sectorului 1. Petrea intră în competiţie direct cu actualul purtător de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu, prima în opţiunile liberalilor pentru Cameră. Aceasta este urmată de politicieni cu notorietate, precum Eugen Nicolăescu, Ovidiu Raeţchi sau Sulfina Barbu.

 Şi PMP vine tare din urmă în lupta pentru Bucureşti, acolo unde pentru Camera Deputaţilor candidează cap de listă cei doi preşedinţi executivi ai partidului, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac. Tot lideri de partid trimite în cursa pentru Cameră şi ALDE, care deschide lista prin copreşedintele Daniel Constantin, urmat de Damian Florea, fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor şi rector al USAMV Bucureşti. Pe lista pe Bucureşti de la Cameră se află şi prof. univ. dr. Anton Anton.
 
Miza de la Bucureşti este extrem de mare, motiv pentru care din partea USR, lista va fi deschisă de liderul formaţiunii, Nicuşor Dan, urmat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
 
Pentru un mandat de deputat în Bucureşti s-a înscris şi Elena Udrea, în calitate de independent, ea reuşind să adune 19.000 de semnături, afirmând că bucureştenii sunt cei care trebuie să decidă dacă merită să-şi contine mandatul şi nu „sistemul" care o încearcă să o împiedice să candideze. Udrea a precizat că nu candidează pe listele PMP pentru că nu vrea să dea naştere la interpretări şi că nu este contracandidata lui Băsescu, ci sunt „aliaţi".
 
În ceea ce priveşte lista pentru Senat în Bucureşti, partidele au ales strategii diferite: în vreme ce social-democraţii au ales să meargă cu figuri foarte cunoscute, cei de la PNL au decis să vină cu unele surprize şi să trimită în cursa electorală oameni noi.
 
PSD deschide lista cu Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei, urmărită penal, de altfel, în dosarul licenţelor Microsoft. Aceasta este urmată îndeaproape de Şerban Nicolae şi Robert Cazanciuc. Tot în Capitală va candida şi senatorul Mihnea Costoiu, dar şi fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi fostul ministru al Culturii în guvernul condus de Victor Ponta, Ionuţ Vulpescu. Cea mai mare surpriză în Bucureşti a venit, însă, din partea liberalilor, care la Senat deschid lista cu neurochirurgul Leon Dănăilă. Acesta este urmat de economistrul Florin Câţu şi de arhitecta Hildegard Helene Brandl.
 
Tot la Senat vine tare din urmă şi PMP, acolo unde fostul preşedinte Traian Băsescu este primul pe listă. Liderul formaţiunii şi-a anunţat decizia la depunerea listelor, afirmând că că nu îi este ruşine să candideze în Bucureşti, după ce a câştigat două mandate de primar general şi două de preşedinte şi că va duce în Senat toată experienţa acumulată. Băsescu s-a arătat încrezător într-un rezultat favorabil în Capitală, pentru că „a rămas ceva în urma lui de pe vremea în care a fost primar general".
 
În bătălia pentru un mandat de parlamentar în Bucureşti intră şi Călin Popescu Tăriceanu, cap de listă la ALDE pentru Senat, urmat, de pe locul doi de senatorul Daniel Barbu, candidatul ALDE la Primăria Capitalei la alegerile locale. Şi USR vine cu o propunere cu notorietate pentru Senat, şi deschide lista prin fostul ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu.
 
Candidaţii cu probleme în justiţie şi-au făcut din nou loc pe liste
 
Liviu Dragnea rămâne pe poziţii la Teleorman şi, în ciuda condamnării sale cu suspendare şideschide lista la Camera Deputaţilor. Contracandidatul său direct este Mara Daniela Calista, fost consilier al premierului Dacian Cioloş. În fapt, criteriile de integritate au creat mari dispute în PSD înaintea depunerii listelor. La capitolul integritate, conform celor anunţate de Dragnea, doar doi dintre social-democraţii cu probleme, în acest sens, au fost eliminaţi de pe listele de candidaţi, fiind vorba de Ioan Cindrea, preşedintele demisionar al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, şi de Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj.
 
În locul său, însă, a fost pus pe lista de candidaţi un social-democrat care are, la rândul său, probleme în justiţie, fiind vorba de Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, urmărit penal pentru fapte asimilate celor de corupţie. Totodată, fostul premier, Victor Ponta, a fost validat de CEx pentru a candida pentru un nou post de deputat la Gorj, deşi este urmărit penal şi pus sub control judiciar într-un dosar penal. Potrivit Codului de etică al PSD, membrii care au probleme cu legea nu pot candida.
  MARAMUREŞ
 
Lista PSD Maramureş pentru Camera Deputaţilor
 
1. Gheorghe Şimon
2. Marius Sorin Ovidiu Bota
3. Călin Vasile Andrei Matei
4. Gheorghe Bogdan Tomoiagă
5. Lucia Oşan
6. Florin Podină
7. Marcel Cosma
8. Ciprian Daniel Podar
9. Ileana Pop
 
Lista PSD Maramureş pentru Senat
 
1. Sorina Pintea
2. Liviu Marian Pop
3. Anton Rohian
4. Ioan Mătieş
5. Liliana Reghina Moga
 
Lista PNL Maramureş pentru Camera Deputaţilor
 
1.Cherecheş Viorica
2.Boagiu Anca-Daniela
 
Lista PNL Maramureş pentru Senat
 
1. Mircea Dolha
 
Lista ALDE Maramureş pentru Camera Deputaţilor
 
1. Negruţ Cornelia
2. Maries Les Gabriela Anamaria
3. Hoban Alexandru
4. Tivadar Adrian
5. Timis Ionel
6. Vancea Dorin
7. Buda Liviu
8. Sas Dacian
9. Constenciuc Florin
10. Costeniuc Florin
 
Lista ALDE Maramureş pentru Senat
 
1. Rogojan Mihai Ciprian
2. Danciu Vasile Cristian
3. Lakatos Cosmin Alexandru
4. Nagy Anamaria
5. Ghete Vasile
 
Lista PMP Maramureş pentru Camera Deputaţilor
 
1.Adrian Todoran (vicepreşedinte PMP şi consilier local)
2.Nicolae Iuga
 
Lista PMP Maramureş pentru Senat
 
1.Severica Covaciu
2. Iustin Talpoş
 
Lista USR Maramureş pentru Camera Deputaţilor
 
1.Vlad Duruş
2.Ana Ştef
3. Andrei Pogăciaş
 
Lista USR Maramureş pentru Senat
 
1.Dan Ivan
2.Radu Trufan
3.Georgina Corui
  Lista completă, cu toate județele, pe www.mediafax.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.