Sportivii de la CSS Sighet au ieșit învingători în meciul de astăzi cu 4Sports București. Zeci de persoane s-au adunat în sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier ca să îi susțină pe baschetbaliști iar atmosfera din timpul meciului a fost una incendiară.
Cu toate că echipa adversă are un palmares considerabil și este compusă din sportivi ce s-au remarcat pe plan național, sighetenii s-au mobilizat și au reușit o nouă victorie, scorul final fiind de 62-56.
”A fost un meci foarte strâns. Echipa de la 4Sports Agronomia este o echipă foarte bună, cu jucători care au calități individuale excepționale, o echipă omogenă. Am început puțin mai greu meciul, poate și din cauza emoților dar la pauză ceva s-a schimbat și echipa noastră a arătat că întradevăr este o echipă unită și faptul acesta ne-a adus victoria, unitatea echipei”, a declarat președintele Clubului Sportiv Școlar Sighetu Marmației, Emil Kostelnik.
Meciul împotriva bucureștenilor a fost cel de-al doilea din cadrul camionatului național de baschet U 16, faza semifinală iar de această dată baschetbaliștii sigheteni au lăsat eomțiile, s-au impus și au câștigat partida.
”Noi săptămâna trecută am pierdut la București la 4 puncte cu o altă contracandidată, Steaua București, echipă care a fost învinsă de cei la 4 Sports. Practic suntem 4-5 echipe în această ediție de campionat care ne vom lupta la final”, a adăugat Emil Kosztelnik.
Duminică baschetbaliștii vor disputa cel de-al treila meci din cadrul campionatului național, faza semifinală, împotriva celor de la Târgoviște.

Lasa un raspuns