BASCHET: CSS Sighet joacă duminică acasă cu 4Sports București

BASCHET: CSS Sighet joacă duminică acasă cu 4Sports București

 Un nou meci pentru sportivii de la CSS Sighet în cadrul campionatului național de baschet Under 16 se va disputa duminică, pe teren propriu. Gruparea sigheteană va juca de această dată împotriva celor de 4Sports București în cadrul celei de-a doua partide din semifinale. Conducerea clubului are încredere că sportivii vor reuși să se impună în fața oaspeților.

Echipa adversă are un palmares considerabil având în vedere că este compusă din sportivi ce s-au remarcat pe plan național. Sighetenii au emoții înaintea acestei partide, dar sunt convinși că vor reuși să facă față și să câștige.
 „Un meci foarte important pentru noi având în vedere că urmează să întâlnim o echipă cu experiență, 4Sports București, care are în componență jucători ai loturilor naționale de Under 16 și Under 15. Dat fiind faptul că jucăm acasă, noi sperăm  să facem un meci foarte bun și să câștigăm, ceea ce ne-ar da un imbold pentru următoarele meciuri”, mărturisește Emil Kosztelnik, președintele Clubului Sportiv Școlar Sighetu Marmației. 
Chiar dacă ultimul meci disputat în deplasare împotriva celor de la Steaua l-au pierdut, sportivii nu și-au pierdut din încredere.
 „Practic este doar începutul acestei faze semifinale, mai sunt încă 13 meciuri, cu toate că noi am pierdut acel meci la București cu Steaua în ultimul minut, la o diferență foarte mică, noi am făcut un joc foarte bun și pot să spun că echipa noastră este peste cea a Stelei. Ne dorim și băieții își doresc ca la acest meci de duminică să fie cât mai multă lume prezentă. Am anunțat toți copiii din club și părinții și sperăm să fie o atmosferă frumoasă duminică la ora meciului”, mai spune antrenorul și președintele clubului sighetean.
Meciul dintre CSS Sighet și 4Sports București va avea loc duminică de la ora 10:00 în sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, unde sunt așteptați cât mai mulți suporteri.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.