VIDEO | BÂRSANA: Proiect social pentru promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare

Primaria comunei Bârsana derulează un proiect social, iar școala din localitate este partener în cadrul acestui proiect numit ”Implementarea de măsuri integrate în comuna Bârsana”. Acesta vizează promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare.

Școala va organiza programul ”Școală după școală”, începând cu 1 iunie 2021, pe o perioadă de 27 de luni. 39 de elevi din clasele pregătitoare-I-II-III vor beneficia de programul de tip ”afterschool”, care presupune prezența zilnică, după ore, a elevilor la aceste activități. De asemenea, elevii eligibili vor beneficia de pachete de masă, o masă/zi, respectiv o subvenție de 1800 de lei/an și materiale școlare.  Acestea sunt condiționate de prezența zilnică la activități. De precizat este că elevii nu vor beneficia de transport școlar.

Se vor forma două grupe: pregătitoare-I, (20 elevi), II-III ,(19 elevi). Activitățile din cadrul programului vor fi susținute de cadre didactice. Acestea se vor desfășura la sediul școlii din centru, vizavi de primărie.

Înscrierea în program se face în perioada 26 -28.05.2021, la sediul primăriei, între orele 8.00-12.00, persoană de contact: Pașca Ioana. Sunt eligibili elevii din familii cu venituri mici.

Pentru înscriere sunt necesare următoarele documente:

– Copie Carte de Identitate pentru ambii părinți;

– Copii ale certificatelor de naștere ale copiilor;

– Adeverință de la locul de muncă pentru ambii părinți (dacă este cazul);

– Declarație pe proprie răspundere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.