Bancnotele elvețiene sunt mai "murdare" decât rupiile indiene

Bancnotele elvețiene sunt mai "murdare" decât rupiile indiene

 Bancnotele elvețiene au numeroși germeni, arată un studiu în cadrul căruia au fost comparați mai mulți bani din lume. Potrivit acestuia, francii elvețieni ar fi mai "murdari" decât rupiile indiene, scrie 20minutes.ch.Vinovată de rezultatul slab al Elveției ar fi hârtia utilizată pentru bancnote. Datorită hârtiei speciale, bancnotele rezistă bine la lumină și la produsele chimice, însă în ceea ce privește igiena, ele nu figurează printre primele. Un recent studiu internațional a arătat că bancnotele elvețiene au mulți germeni și bacterii.

Trei cercetători, unul turc și doi olandezi, au analizat bancnotele din zona euro, din Croația, Statele Unite, India, Maroc, Canada și România. Chiar dacă francii elvețieni sunt cam la mijloc, nivelul lor de murdărie este mai mare decât al rupiilor indiene. Experții subliniază că acest lucru nu înseamnă că elvețienii își neglijează igiena, ci vinovată este hârtia, care joacă un rol important în capacitatea bancnotelor de a reține bacteriile.
Odată cu introducerea noilor bancnote, în 2015, Elveția ar mai putea pierde câteva locuri în clasament. Ele ar putea fi fabricate pe bază de polimeri, potrivit Handelszeitung. România, care are cel mai ridicat nivel de germeni pe bancnote, folosește același tip de hârtie.
Markus Schlumberg, microbiolog, spune însă că "bacteriile se găsesc peste tot și majoritatea nu sunt periculoase. S-a mai dovedit că o igienă exagerată poate spori riscul unor alergii".

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.