Primăria Baia Sprie a găzduit luni întâlnirea de lucru privind depunerea candidaturii orașului la organizarea, în anul 2021, a celor mai importante competiții ale Federației Internaționale de Orientare Schi. Întâlnirea a fost organizată în parteneriat cu Federația Română de Orientare, CS Spria Baia Sprie, CSS Baia Sprie și NORD Baia Mare.
Orașul Baia Sprie iși va depune candidatura pentru organizarea Campionatului Mondial de Tineret și a Campionatului Mondial de Juniori la Orientare Schi. La competiții se estimează participarea a 300 de sportivi din 20 de țări. Oficialii Primăriei Baia Sprie mai precizează că în perioada 2 – 9 martie 2019 are loc la Krasnoyarsk, Rusia, Universiada de iarnă. În programul Universiadei din acest an a fost introdusă și ramura sportivă orientare schi. La această competiți,e România este reprezentată de doi participanți, unul dintre ei din Baia Sprie, Mihai Țînțar, student al Facultății de Educație Fizică din Craiova. Aceasta este singura ramură sportivă la care România este reprezentată în cadrul competițiilor Universiadei din acest an.
Lasa un raspuns