Lacul Albastru de lângă Baia Sprie poate fi considerat un obiectiv turistic unicat pentru judeţul Maramureş dar nu numai. Este singurul lac din lume care îşi schimbă culoarea, în funcţie de numărul oamenilor care înoată în el, sau de lumină. Numeroşi maramureşeni au făcut un popas la sfârşitul săptămânii trecute la Lacul Albastru, acolo unde s-a sărbătorit ziua lacului.
Vremea caldă i-a scos duminică pe maramureşeni din case. O parte dintre aceştia au ales ca destinaţie Lacul Albastru de lângă Baia Sprie, despre care se spune că este o fostă mină inundată. Aici a fost sărbătorită ieri Ziua Lacului Albastru, la iniţiativa Clubului Civic „Lacul Albastru”. Toţi cei care au trecut prin zonă au avut ocazia să savureze cel mai bun gulaş la ceaun. Iar după o masă copioasă, turişii s-au răcorit în apele lacului unicat în lume. Reprezentanţii Clubului Civic Lacul Albastru îşi doresc ca iniţiativa lor să se perpetueze peste ani.

Lasa un raspuns