Tânărul de 25 de ani din Petrova care a fugit de poliţişti pentru că transporta ţigări de contrabandă a fost reţinut pentru 24 de ore. El va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.
Polițiștii din Baia Sprie au identificat în trafic un autoturism despre care existau indicii că transporta ţigări de contrabandă. Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a acestuia, însă şoferul nu s-a conformat. A urmat o urmărire pe străzile orașului, surprinsă de camerele de supraveghere. Unul dintre agenții de poliție a folosit armamentul din dotare iniţial în plan vertical, iar mai apoi înspre un cauciuc al mașinii.
Autoturismul a fost oprit în cele din urmă pe strada Gutinului, iar pe bancheta din spate, dar și în portbagaj, se aflau 5 000 de pachete de țigări de contrabandă. La volanul maşinii se afla un tânăr de 25 de ani din comuna Petrova, însoţit de o minoră de 17 ani din aceeaşi localitate. Ţigările în valoare de aproximativ 50 000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Baia Sprie .
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore. El va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Lasa un raspuns