Ambasadorul francez la Bucureşti, François Saint-Paul, a mulţumit, joi, autorităţilor române, reprezentanţilor presei şi societăţii civile pentru mesajele de condoleanţe şi solidaritate, subliniind că România şi Franţa vor continua împreună să apere libertatea care nu poate fi ucisă.
"Doresc astăzi să mulţumesc întregii Românii pentru mesajele de condoleanţe şi de solidaritate pe care Franţa le primeşte. Doresc, de asemenea, să mulţumesc tuturor autorităţile române, dar şi reprezentanţilor media şi societăţii civile pentru mesajele transmise", a declarat, joi, ambasadorul Franţei în România, François Saint-Paul, într-o scurtă declaraţie de presă susţinută în faţa sediului misiunii diplomatice din Bucureşti.
"Aceste mesaje stau mărturie a faptului că România este astăzi alături de Franţa pentru a exprima mesaje de doliu şi compasiune faţă de victime şi rudele lor. Aceste mesaje sunt importante şi valoroase. Aceste mesaje de solidaritate venite din România au o importanţă mult mai mare, ele stau mărturie a faptului că împărtăşim împreună valorile democraţiei, ale libertăţii, ale libertăţii de exprimare şi ale libertăţii presei", a spus diplomatul francez.
"Vom continua să apărăm împreună libertatea care nu poate fi ucisă", a mai spus François Saint-Paul.
Ambasadorul francez i-a întâmpinat pe oficialii români care au semnat, joi, în registrul de condoleanţe amplasat la intrarea principală a Ambasadei Franţei.
În afară de oficiali, mai mulţi bucureşteni au venit şi au semnat în registrul de condoleanţe, au aprins lumânări şi au depus flori.
"Toţi suntem Charlie", "Nu terorismului", "Solidarité!" sunt mesajele lăsate la faţa locului de persoanele care au transmis condoleanţe şi şi-au exprimat solidaritatea faţă de victime şi familiile lor.
Pe lângă steagurile României şi Franţei, a fost pus şi un steag al Irakului.
Printre mesajele din registrul de condoleanţe erau câteva în limba arabă.
Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).
Stiri de actualitate:
MINISTERUL EDUCAȚIEI: Manuale noi pentru clasa a IX-a, pentru 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
RUGBY: Patru „zimbri” în lotul lărgit pentru Nations Cup
SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA în calendarul popular
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 14 octombrie în Baia Mare
IPJ: Peste 300 de amenzi date utilizatorilor de vehicule pe două roți într-o săptămână
HANDBAL: CS Minaur, meci cu echipa de pe locul 2
NORD LITERAR: Zece conferințe în cadrul „Salonului ce carte – Baia Mare 2026”
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MARAMUREȘ: 182 de candidați pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
DGASPC MARAMUREȘ: Noile reguli privind contestarea certificatului de încadrare în grad de handicap
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Curs de teatru și dezvoltare personală. Terapie prin teatru pentru copii de 6-12 ani
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice în acest sfârșit de săptămână
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII: Informare pentru elevii și studenții beneficiari ai pensiei de urmaș
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Schimb de experiență medicală româno-ucraineană
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 13 octombrie în Baia Mare și Căpriniș
VIDEO: A început o nouă etapă al ABC-lui sindical
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE deschide porțile curiozității în „Laborator – Știința în joacă”
HANDBAL: Minaur – victorie cu Steaua și calificare în turul 3 al Cupei României
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: Peisaj din interior – invitație la vernisajul expoziției personale semnate de Daniel Bozga
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Vernisajul expoziției temporare „Vestigii arheologice preistorice descoperite prin teledetecție în Maramureșul Istoric”
AMBASADORUL FRANŢEI: Vom continua să apărăm împreună libertatea care nu poate fi ucisă

Lasa un raspuns