Baia Mare: USL, împotriva eliminării subvenţiei pentru căldură

Baia Mare: USL, împotriva eliminării subvenţiei pentru căldură

Uniunea Social Liberală a depus recent la Senatul României o moţiune simplă împotriva ordonanţei date de Guvern, prin care urmează să fie eliminate subvenţiile pentru căldură. Subiectul a fost abordat astăzi şi de către senatorul PNL Liviu Titus Paşca, care a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că subiectul este destul de "sensibil" şi pentru judeţul Maramureş.

Potrivit senatorului PNL, Guvernul Boc urmăreşte să transfere responsabilitatea pentru frigul pe care românii îl vor îndura la iarnă în propriile apartamente, către primării, care se pare că vor fi nevoite să subvenţioneze căldura în această iarnă. "În acest fel, dă libertatea primăriilor să plătească subvenţia la căldură din fondurile proprii dacă aceste fonduri vor exista. În realitate, se vor da fonduri, după părerea noastră, prin diferite tertipuri, doar pentru oraşele conduse de primarii PDL pentru ca aceştia să se descurce mai bine decât ceilalţi primari. Se speră, bineînţeles, pe o nemulţumire din partea populaţiei din partea celor care nu vor putea suporta această plată a subvenţiilor", a declarat senatorul PNL, Liviu Titus Paşca.

Din fericire, în municipiul Baia Mare problema este mai puţin acută pentru că prin descentralizarea care s-a realizat, majoritatea locuitorilor deţin centrale termice de apartament, de scară sau de bloc.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.