Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor LINGURAR PATRIŢIU şi MOLDOVAN ANDREEA (în stare de arest preventiv) şi a învinuitei minore C.G.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în seara zilei de 1 iulie, Lingurar Patriţiu şi Moldovan Andreea precum şi minora C.G.C., în timp ce se aflau pe B-dul Bucureşti, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, au folosit violenţe faţă de partea vătămată P.S. (cetăţean polonez) şi au deposedat-o de sume de bani – 200 euro, 710 zloţi polonezi şi 30 lei, cauzându-i un prejudiciu în sumă totală de 1.630 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un raspuns