Pe parcursul săptămânii trecute liderii Let’s Do It Maramureş şi TNL Baia Mare s-au aşezat la masă şi au semnat un protocol pentru un scop comun, şi anume “curăţenie într-o singură zi”. TNL Baia Mare şi-a oferit sprijinul în această campanie prin participarea atât a membrilor Tineretului Naţional Liberal, cât şi a membrilor Clubului Elevilor Liberali.
Actiunea a avut loc sâmbătă, 24 septembrie, între orele 9.00-16.00, iar punctul de plecare a fost Casa de Cultură din Baia Mare, de unde fiecare a fost repartizat pe o zonă din afara oraşului. Tineretul Naţional Liberal Baia Mare a făcut curăţenie în zona Lacului Albastru, de lângă Baia Sprie şi au fost foarte bucuroşi că au dat o mână de ajutor în această campanie. Let’s do it, România este cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, care a demonstrat atât anul acesta, cât şi anul trecut, pe 25 septembrie, că se poate şi in România să faci fapte bune.

Lasa un raspuns