Baia Mare: Ştefan Jurcă şi Ştefan Drăgan, la "Miercurea de poezie"

Baia Mare: Ştefan Jurcă şi Ştefan Drăgan, la "Miercurea de poezie"

Teatrul Municipal din Baia Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor din Baia Mare, Revista „Nord Literar”, Cenaclul Scriitorilor din Maramureş şi Direcţia pentru Cultură Maramureş organizează seria de recitaluri de poezie şi muzică  MIERCUREA  DE  POEZIE, care are loc din două în două săptămâni la sala „Studio” a Teatrului Municipal din Baia Mare.
 Manifestarea se va desfăşura pe parcursul întregului an, intrarea este liberă, iar poeţii, selecţionaţi dintre cei mai valoroşi creatori maramureşeni, care vor recita din creaţiile proprii vor beneficia de o prezentare făcută de o personalitate din domeniul artistic şi de acompaniamentul muzical al pianistului Petru Damşa. Al  treisprezecelea recital va avea loc în data de 7 decembrie 2011,  de această dată la ora 16.00, la sala „Studio” a Teatrului din Baia Mare şi va fi susţinut de poeţii  ŞTEFAN  JURCA  şi  ŞTEFAN DRĂGAN. Sunt invitaţi scriitori, artişti şi oameni de cultură, elevi, studenţi, precum şi toţi iubitorii de poezie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.