BAIA MARE: Sportul băimărean va fi finanţat în continuare de către administraţia publică locală

BAIA MARE: Sportul băimărean va fi finanţat în continuare de către administraţia publică locală

Sportul băimărean va fi finanţat în continuare de către administraţia publică locală, asta după ce ieri, sub presiunea percheziţiilor la HCM Baia Mare, au existat diferite reacţii cu privire la încetarea finanţării de către municipalitatea băimăreană a cluburilor sportive. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de îndată la Consiliului Local Baia Mare, la care au fost invitaţi să participe astăzi şi reprezentanţii cluburilor sportive din municipiul reşedinţă de judeţ.
Consilierul local liberal Călin Bota a solicitat, în cadrul şedinţei, analizarea tuturor problemelor cu care se confruntă în prezent HCM şi găsirea unor soluţii pentru a depăşi această situaţie, în semn de respect pentru performanţele sportului băimărean şi pentru cele două echipe care astăzi reprezintă România în Liga Campionilor.
„Nu cred în acest moment că avem o problemă legată de finanţare, din punct de vedere juridic, pentru că deocamdată niciuna din instituţiile care au verificat Primăria Municipiului Baia Mare respectiv au demarat anchete pe ceea ce înseamnă  alte probleme nu au sesizat şi nu au ridicat o astfel de problematică. Problemele pot să apară apară în ceea ce priveşte gestionarea resurselor care au fost alocate pentru susţinerea sportului, pe anumite ramuri sportive. Nu ştiu în acest moment dacă avem sau nu o problemă la handbal. Dacă o avem, trebuie să discutăm cu cei care conduc destinele clubului de handbal”, a declarat consilierul local Călin Bota.
Consilierul local Călin Bota a mai precizat că finanţarea sportului băimărean trebuie susţinută în continuare şi a atras totodată atenţia că nu trebuie pedepsiţi sportivii care au luptat pentru a obţine titlurile de campioni şi vicecampioni la handbal.
„Cred că trebuie să le dăm încredere în continuare şi să îi asigurăm de susţinerea noastră în limitele legale dar în acelaşi timp, trebuie şi noi să fim puţin mai atenţi sau chiar mult mai atenţi cu ceea ce înseamnă alocarea acelor resurse şi modul lor de gestionare”, a mai precizat Călin Bota.
În cursul săptămânii viitoare va fi convocată o şedinţă a Consiliului Local Baia Mare în care vor fi supuse spre aprobare o rectificare bugetară dar şi hotărâri de consiliu pentru modificarea regulamentelor de acordare şi de decontare a banilor pentru sport.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.