BAIA MARE: Spitalul Județean are, de astăzi, la neurochirurgie, o sală de operații la standarde europene

BAIA MARE: Spitalul Județean are, de astăzi, la neurochirurgie, o sală de operații la standarde europene

Spitalul Județean Baia Mare are, de astăzi, o sală de operație la standarde europene, de care vor beneficia pacienții secției de neurochirurgie. Este singura sală din toate spitalele din țară  dotată cu senzor touchless, care deschide ușa la apropierea palmei. Investiția de peste 300.000 de euro demarată în urmă cu 3 ani de zile a fost inaugurată astăzi.
„Niciun spital nu mai are acest sistem, sistemul touchless de deschidere a ușilor”, a arătat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Sorina Pintea.
Sistemul touchless, care va fi implementat abia de anul viitor în mai multe spitale din țară, a fost inaugurat deja la Baia Mare. Ușa sălii de operație a secției de neurochirurgie se deschide prin simpla atingere a palmei. Întreaga investiție ce corespunde standardelor europene a fost demarată în urmă cu trei ani.
„Pereții sunt făcuți din oțel galvanic, cu ioni de argint. Aceste rosturi sunt dintr-un mastic pe care nu se pun germenii, iar sistemul de ventilare care este inclus în această sală practic asigură suprapresiunea în sala de operație a aerului.  Geamurile prin care circulă materialul steril sunt blocabile. Ambele uși nu pot fi deschise în același timp”, a explicat managerul celei mai mari unități spitalicești din județ.
Costurile investiției depășesc 300.000 de euro, din care 180.000 sunt bani din  fondurile proprii ale spitalului. Cei doi chirurgi  ai secției de neurochirurgie,  Vasile Pop și Gheorghe Budulan, au fost felicitați, cu acest prilej,  pentru atingerea pragului de 10.000 de operații realizate în spital.
„Noi suntem primii care ne bucurăm și ne vom bucura multă vreme de această sală. Chiar se impunea așa ceva.  Nu m-am asteptat să avem așa  o sală la asemenea standarde”, a punctat  Gheorghe Budulan, șeful secției neurochirurgie.
„Gândul a pornit acum câțiva ani. Încet, încet, am încercat să adunăm niște bani. Acești bani s-au transformat apoi în aparatură medicală. Am rugat colegii ca fiecare în sala lui de operatie să se gandească că se poate mai bine”, a spus Vasile Pop, directorul medical al Spitalului Județean Baia Mare.
Noua investiție a fost apreciată și de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate, care au arătat că jumătate din  fondurile plătite anual  spitalelor din județ sunt absorbite de Spitalul din Baia Mare. Acesta asigură serviciile medicale pentru întreg județul, dar și împrejurimi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.