Baia Mare: SCANDAL – Poliţist de la Ordine Publică, cercetat pentru distrugere

Baia Mare: SCANDAL – Poliţist de la Ordine Publică, cercetat pentru distrugere

Un scandal a fost provocat de un bîrbat, luni dimineaţa, în faţa unui local public din municipiul Baia Mare. Acum, acesta este cercetat de oamenii legii pentru distrugere. Ironia face că scandalagiul este poliţist în cadrul Serviciului de Ordine Publică.

Poliţiştii băimăreni au fost solicitaţi să intervină luni dimineaţa, la un local din Centrul Vechi din municipiul Baia Mare, acolo unde un tânăr, însoţit de doi prieteni, era pus pe scandal. Supărat nevoie mare, bărbatul a distrus o statuetă aflată în faţa respectivului local. La faţa locului au intervenit atât angajaţii unei firme de pază cât şi un echipaj al poliţiei, care a constatat că un băimărean, în vârstă de 31 de ani, a răsturnat o statuetă în momentul în care a ieşit din local. Poliţistul este cercetat în prezent pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.