De ziua Regelui Mihai I, tineretul liberal a organizat o lecţie de istorie despre viaţa Majestăţii Sale şi istoria monarhiei în România. Reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, ai organizaţiei de tineret şi ai Clubului Elevilor Liberali i-au ascultat cu mare atenţie pe doi profesori pasionaţi de istorie, care le-au prezentat aspecte inedite despre viaţa fostului suveran, singurul supravieţuitor dintre şefii de stat din al doilea război mondial.
Evenimentul s-a desfăşurat ieri după-masă, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Au răspuns incursiunii în istorie preşedintele PNL Baia Mare Mircea Mecea, Gavril Ardusătan, consilierii locali Călin Bota, Şerban Bondici, Adalbert Meheş, alături de reprezentanţii Tineretului Naţional Liberal şi ai Clubului Elevilor Liberali Baia Mare. "Acum câteva zile a fost şedinţa Biroului Naţional al Tineretului Naţional Liberal care, de asemenea, susţine şi participă activ la toate evenimentele Casei Regale la nivel naţional, mai ales la Bucureşti, unde se ţin marea majoritate a evenimentelor iar noi am zis că ar trebui să facem ceva şi în Baia Mare, mai ales că aflăm lucruri noi, lucruri pe care până azi nu le-am mai aflat de la alţi profesori de istorie sau din manualele de istorie, pentru că manualele de istorie după cum ştim sunt scrise de către comunişti şi este foarte foarte greu să găsim lucruri relevante în ele", a declarat Ionel Bogdan, preşedintele TNL Baia Mare. "Noi am răspuns cu plăcere la invitaţia colegilor noştri din TNL şi considerăm că este o oportunitate pentru noi ca de ziua Regelui să aflăm mult mai multe lucruri atât despre ziua Regelui Mihai I cât şi despre monarhia din ţara noastră", a precizat preşedintele Clubului Elevilor Liberali Baia Mare, Dan Pustai. "Bineînţeles că şi noi dorim pentru că nu este viitor fără trecut, dorim să ne cunoaştem foarte bine istoria, să fim atenţi cu ce s-a petrecut în trecut, faptele bune să le preluăm în aşa fel încât să nu repetăm greşelile din istorie", a spus preşedintele PNL Baia Mare, Mircea Mecea.
Reprezentanţii liberalilor nu au dorit să comenteze lipsa din Parlament a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, precizând doar că fiecare are libertatea de a face ceea ce doreşte, în funcţie de viziunea pe care o are asupra statului român. "Noi am trecut prin etapele din 1989 până în prezent, vedem că s-au repetat câteva greşeli, noi sperăm să privim istoria aşa cum este, să recunoaştem părţile bune, să recunoaştem că în momentul de faţă în societate, în lume, există diferite etape de dezvoltare a unor state şi să acceptăm că fiecare stat are dreptul să-şi hotărască singur situaţia", a arătat Mircea Mecea. "Ei consideră că regele a vândut România dar nu este adevărat. Regele a fost forţat să plece din ţară şi probabil din aceste motive sau pur şi simplu din motive de imagine au făcut acest lucru", este de părere liderul TNL Baia Mare, Ionel Bogdan.

Lasa un raspuns