Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare se va face cu bani mai puţini. Asta deoarece, Consiliul Judeţean Maramureş a fost penalizat cu o corecţie financiară la acest proiect de 25%. Mai precis, administraţia judeţeană va primi cu 16 milioane de lei mai puţin pentru continuarea lucrărilor de reabilitare la cea mai importantă unitate spitalicească din judeţ.
Şeful administraţiei judeţene susţine că este nemulţumit de stadiul derulării lucrărilor de reabilitare la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Mai mult decât atât, proiectul de renovare pierde 16 milioane de lei din valoarea totală a investiţiei, în urma unor nereguli descoperite de cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale. "Nu mă declar nemulţumit strict de timpul de întârziere ci de felul în care gândeşte firma să finalizeze lucrarea. Aştept o mobilizare mai mare şi de la firma care se ocupă de construcţie şi sigur că ne dorim cu toţii să finalizăm cât mai repede şi acest mod şi model al corpului G să fie în întreg spitalul", a declarat Mircea Man, preşedinte C.J. Maramureş.
Managerul de proiect recunoaşte că a existat o greşeală majoră în tratarea timpului alocat lucrărilor. "Ei au materializat în două zone în ofertă, 600 de zile care după aceea le-au împărţit sec la 30, uitând pur şi simplu de sâmbete, duminici şi zonele de transfer între spaţii. Au mai uitat că suntem în România unde există iarnă, au acuzat acum că avem iarnă. Trebuiau să ia în calcul şi iarna, plus că lucrează în clădire şi din punct de vedere al discuţiilor, ei au prezentat acum nişte soluţii cu mobilizare mai mare care să respecte şi să ducă undeva spre termenul maximal de zece august finalizarea lucrării", a precizat Dan Cocoşilă, manager proiect.
Autorităţile judeţene au declarat că vor contesta corecţia financiară de 25%, cu atât mai mult cu cât o echipă de audit a arătat că nu s-a încălcat nicio lege în implementarea proiectului.

Lasa un raspuns