BAIA MARE: Proiecte şi discuţii

BAIA MARE: Proiecte şi discuţii

12 proiecte s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Baia Mare. În cazul a 4 dintre ele însă argumentele care au rezultat din rapoartele de specialitate nu au justificat votul care le-a fost acordat, este de părere consilierul local PNL Călin Bota.
După discuții care s-au întins pe durata unei ore, aleșii au aprobat proiectul care prevede efectuarea demersurilor pentru achiziționarea a două imobile aflate în proprietatea companiei Remin.  Un alt proiect ce a ținut capul de afiș al ședinței a fost cel care prevede  efectuarea demersurilor necesare pentru preluarea, de la Ministerul Transporturilor, a Gării din Baia Mare și transferul acesteia în patrimoniul municipiului. De cele două proiecte se leagă și nemulțumirile aleșilor locali PNL . 
“Mă refer la proiectul legat de intrarea în patrimoniul municipiului Baia Mare a complexului hotelier care face parte din patrimoniul Companiei Naționale Remin și cel al efectuării demersurilor pentru intrarea în patrimoniu a Gării CFR . Într-adevăr, gara este o poartă de intrare in municipiul Baia Mare, iar felul în care arată nu este unul onorabil pentru un oraș care vrea să se respecte și care tinde să fie unul european .Însă trebuie să găsim și argumentele care să certifice și să justifice aceste operațiuni, și din punct de vedere economic, și administrativ și mai ales din punct de vedere legal”, a arătat consilierul local PNL Călin Bota.
Consilierul a arătat că proiectele de hotărâre ar trebui pregătite temeinic, întrucât, în cazul unora, argumentele nu au justificat votul acordat.
„Cred că unele din cele 12 proiecte, mă refer la 4 dintre ele, nu consider că erau de o urgență care să justifice dezbaterea  lor la o astfel de ședință de consiliu local. Sunt și argumente pentru includerea lor pe borderoul unei astfel de ședințe , însă cred că trebuie să fie pregătite puțin mai temeinic și să existe niște justificări anexate în scris mult mai complete, cel  puțin pentru ședintele următoare. În cazul unora, argumentele care au rezultat din rapoartele de specialitate nu au justificat votul care s-a acordat astăzi”, a punctat Călin Bota.
Toate proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Baia Mare au fost, în cele din urmă,  aprobate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.