Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ dezvolta, în parteneriat cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar(ARACIP) şi SNES Franţa un program de formare adresat cadrelor didactice, membri de sindicat, urmărind creşterea competenţelor şi abilităţilor acestora în domenii fundamentale pentru activitatea în domeniul educaţional. Ritmul crescut al globalizării economice, schimbările rapide prin care trece societatea modernă, precum şi situaţia de criză profundă în care ne aflăm necesită un volum din ce în ce mai mare de informaţii, cunoştinţe şi abilităţi cu ajutorul cărora să fie avansate interesele angajaţilor şi să se asigure respectarea drepturilor acestora. De aceea, o mişcare sindicală care posedă membri bine instruiţi, apţi să facă faţă noilor provocări, este o mişcare mai puternică şi mai eficientă.
Programul de formare este parte integrantă din Proiectul "Împreună pentru calitatea în educaţie! – Dezvoltarea resurselor umane prin parteneriat educaţional", finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţie şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie: 1.3. „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională”. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii (C.E.A.C.) are un rol definitoriu în ceea ce priveşte asigurarea internă a calităţii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare stipulează existenţa la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ a Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii care are ca rol coordonarea aplicării procedurilor de evaluare internă, propunerea de îmbunătăţiri pentru zonele nevralgice ale calităţii din unitatea de învăţământ. Componenţa C.E.A.C.-ului cuprinde toţi actorii implicaţi: cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai elevilor, ai consiliului local, angajatori, dar şi membri de sindicat.
Existenţa unui sprijin adecvat la nivelul fiecărui C.E.A.C., din partea reprezentantului sindicatului va facilita implementarea sistemului de management al calităţii la nivelul fiecărei organizaţii şcolare. Primii 30 lideri de sindicat din Sindicatul Liber din Invatamant Maramures au finalizat acest curs in data de 25 septembrie 2011. In urma acestui curs acestia beneficiaza de 18 credite transferabile. In perioada imediat urmatoare toti liderii de SLIMM vor fi formati. De acesta formare pot beneficia toti membrii C.E.A.C. din judetul Maramures. Detalii suplimentare despre acest curs se pot gasi la adresa http://www.formare-fsli.ro/index.html

Lasa un raspuns