Primarul celei mai mari comune din Maramureş ar putea candida la alegerile locale din 10 iunie sub sigla U.S.L. Nemulţumit de faptul că nu îşi poate onora promisiunile electorale din 2008 din lipsă de fonduri, Ştefan Oncea, primarul comunei Poienile de sub Munte, se gândeşte serios dacă va mai candida în vară sub sigla Partidului Democrat Liberal sau se va reorienta politic.
Partidul Democrat Liberal Maramureş este pe punctul de a pierde un candidat la alegerile locale din iunie. Este vorba de primarul comunei Poienile de sub Munte, Ştefan Oncea, care se gândeşte serios să se reorieteze politic dacă nu va primi fondurile necesare pentru a-şi onora promisiunile electorale promise în faţa comunităţii care i-a dat votul de încredere în 2008. "Noi avem o mare problemă cu drumul judeţean 187 şi am promis în campania electorală precedentă din 2008 că vom asfalta, că rezolvăm problema acestui drum judeţean, problemă care nu a fost rezolvată. Şi evident că populaţia este extrem de nemulţumită din acest punct de vedere pentru că aici sunt 10.000 de locuitori care folosesc acest drum. S-au asfaltat alte drumuri, de drumul ăsta nu s-a ocupat nimeni şi noi de patru ani tot zicem că îl asfaltăm de pe un an pe altul. Ideea este că dacă nu reuşim să ne onorăm această promisiune cu care ne-am angajat în faţa electoratului, atunci sigur că la momentul potrivit o să vedem dacă continuăm în aceeaşi echipă sau să zicem aşa, ne gândim cu cine să mergem la următoarele alegeri", a declarat pentru maramedia.ro, Ştefan Oncea, primarul comunei Poienile de sub Munte.
Potrivit zvonurilor, primarul Ştefan Oncea va candida în iunie pentru un nou mandat de primar, de această dată din partea U.S.L., propus de Partidul Naţional Liberal. Primarul infirmă însă aceste zvonuri. "Deocamdată rămân pe poziţie, pentru că avem un plan în comun cu P.D.L.-ul, trebuie să asfaltăm acest drum şi sigur, şansa de a fi asfaltat, din ce am înţeles din discuţiile purtate cu domnul preşedinte, este mare. Acuma rămâne de văzut dacă se va realiza. Eu nu pot confirma încă dacă voi trece la alt partid. Eu deocamdată nu am semnat nicio adeziune cu nimeni dar sigur că, în calitate de om politic, nu pot să constat că avem anumite promisiuni neonorate şi aici trebuie să accelerăm foarte tare, că în alte condiţii nu prea avem cu ce să ne prezentăm ca partid în faţa electoratului, nu ca persoană, eu ca individ", a mai precizat Oncea.
Despre o candidatură din partea U.S.L. a primarului din Poienile de sub Munte a scris şi liberalul Ion Beuca pe blogul său personal. "Mai mult ca sigur, va candida sub sigla U.S.L. din partea Partidului Naţional Liberal. Este adevărat că nu excludem şi nu refuzăm niciun ajutor pentru comunitate, chiar pe ultima sută de metri, dacă domnul Man va încerca să ajute comunităţile, nu face rău deloc, sensibilizat fiind şi de aceste mişcări pe finalul mandatelor. Noi avem interesul să dezvoltăm comunităţile, în primul rând, şi neavând fonduri proprii destule ca să facem din acele fonduri, sigur că încercăm să ne poziţionăm în aşa mod încât să vină bani şi să ne dezvoltăm comunităţile, ăsta-i scopul final", a declarat pentru maramedia.ro, Ion Beuca.
Stefan Oncea este la al doilea mandat de primar, iar ultimul sondaj de opinie efectuat in Poienile de sub Munte, confirma faptul ca are sanse foarte mari sa castige un nou mandat. In mandatul 1992-1996, Ion Beuca impreuna cu Stefan Oncea, au reprezentat PNL in Consiliul Local Poienile de sub Munte.

Lasa un raspuns