Baia Mare: Prima adunare eparhială a preoţilor greco-catolici din Maramureş

Baia Mare: Prima adunare eparhială a preoţilor greco-catolici din Maramureş

Parohia Buna Vestire din Baia Mare a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, gazda primei Adunări Eparhiale a preoților din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, de la înscăunarea Preasfințitului Părinte Episcop Vasile Bizău ca eparh al Maramuresului.

Întâlnirea a început cu celebrarea orei canonice a III-a. Momentul de rugăciune a fost urmat de un cuvânt de învățătură a Preasfinției Sale, asupra vieții si spiritualitatii preoțești, reflecție dezvoltată în jurul celor trei misiuni care definesc preoția: a învăța, a sfinți și a conduce poporul încredințat păstorului de către  Dumnezeu. Primul punct de pe ordinea de zi a constat în prezentarea Comisiei Eparhiale de Liturgica și de Artă Sacră, precum și componența și competențele acesteia cuprinse în domeniul liturgic, în  pastorația liturgică, în muzica sacră, în construcția noilor lăcașuri de cult și al amenajării spațiului liturgic. Prezentarea figurii instituționale a Consiliului Preoțesc,  plecând de la normele canonice a CCEO, a constituit al doilea punct de pe ordinea de zi. Apoi a avut loc alegerea reprezentanţilor Consiliului Preoţesc. După anunțarea publică a rezultatelor scrutinului, PS Vasile a răspuns întrebărilor și sugestiilor venite din partea preoților prezenți, referitoare la viața de pastorație, la slujirea liturgică precum și la probleme de ordin administrativ. Întreaga întâlnire s-a încheiat printr-un moment de fraternitate si comuniune, organizat de Parohia Buna Vestire prin generozitatea credincioșilor și a Pr. Prot. Cristian Albu, parohul acestei comunități.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.