Reprezentanţi ai unor asociaţii din Lille – Franţa, care intervin în cazul romilor instalaţi în ultimii ani în această regiune metropolitană, au fost din nou în Maramureş. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a fost invitat să participe, în Franţa, la lansarea proiectului franco-român – ROMA, alături de reprezentanţi ai Prefecturii, ai unor instituţii sociale şi primari din judeţ. Evenimentul va avea loc la Lille, în perioada 21- 24 noiembrie 2011.
La întâlnirea ce a avut loc la Consiliul Judeţean Maramureş, au participat directorul DGASPC Maramureş – Nicolae Boitor şi consilierul pe probleme sociale – Bogdan Breban. Aurelian Dierckens – şef de proiect – La Sauvegarde du Nord, Alain Marel – director de urgenţă – La Sauvegarde du Nord, Karim Louzani – director AFEJI – Lille Metropole, Patrick Vigneau – director general AREAS , Luminiţa Baciu – mediator sanitar – AREAS, Ana Iancu – mediator social – AFEJI, au prezentat situaţia actuală a comunităţilor de romi din regiunea Lille şi ceea ce se doreşte prin derularea acestui proiect comun. Potrivit francezilor, din totalul romilor care s-au instalat în regiunea Lille, cei mai mulţi, respectiv 26%, sunt din Maramureş, cu precizarea că jumătate dintre aceştia provin din Baia Mare. În cadrul evenimentului de lansare a proiectului, va avea loc Colocviul franco-român „Familii romane”. Acesta va începe cu reuniunea asociaţiilor şi apoi asocierea partenerilor instituţionali care intervin în cazul romilor, printre care şi reprezentanţii judeţului Maramureş. Totodată, va fi prezentată strategia partenerială pentru anul 2012 pe baza condiţiilor de viaţă şi de inserţie a familiilor de romi, atât în Franţa, cât şi în România.

Lasa un raspuns