Doi reprezentanţi ai Biroului Politic Central al Partidului Naţional Liberal vor fi prezenţi în municipiul Baia Mare în zilele următoare pentru a purta discuţii atât cu primarii PNL din judeţ dar şi cu parlamentarii penelişti şi autorităţile judeţene. De asemenea, în cadrul vizitei membrilor BPC va fi analizată şi situaţia din interiorul Partidului Naţional Liberal unde, în ultima perioadă, s-au făcut numeroase presiuni pentru schimbarea conducereii organizaţiei politice judeţene.
Săptămâna trecută, mai mulţi primari liberali au semnat o petiţie adresată preşedintelui PNL, Crin Antonescu, prin care solicitau o nouă conducere a organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal.

Lasa un raspuns