Uniunea Social Liberală Maramureş amână nominalizarea candidatului pentru şefia Consiliului Judeţean pe săptămâna viitoare. În cadrul şedinţei U.S.L. de la începutul acestei săptămâni s-a luat decizia ca toate nominalizările din întreaga ţară, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, să fie făcute în şedinţa U.S.L. de lunea viitoare.
Începând cu data de 20 martie, la nivel central se va stabili graficul deplasărilor în ţară a celor trei co-preşedinţi ai Uniunii Social Liberale, pentru lansarea oficială a candidaţilor. La nivel judeţean, Partidul Conservator a fost nominalizat de la centru pentru a desemna candidatul U.S.L. pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. "Pentru Consiliul noi avem o propunere. Propunerea este în persoana lui Zamfir Ciceu. Deocamdată a rămas o propunere în picioare, să vedem dacă ea va fi şi propunerea definitivă, lucru pe care îl vom afla luni", a declarat pentru maramedia.ro Cornelia Negruş, preşedinte P.C. Maramureş.
Cornelia Negruţ a mai subliniat faptul că la alegerile din iunie, Partidul Conservator doreşte să aibă proprii candidaţi la câteva primării maramureşene. Este vorba de cinci primării, respectiv Şomcuta Mare, Ocna Şugatag, Bocicoiu Mare, Vişeu de Sus şi Băiuţ. "Câteva dintre ele sunt cu primari P.S.D. şi P.N.L. În condiţiile în care noi vom fi obligaţi să mergem sub sigla U.S.L. şi să susţinem candidaţii la primărie care sunt pe funcţii P.N.L. şi P.S.D., atunci probabil că vom rămâne cam cu trei primării numai. Noi la Sighet dorim să susţinem candidatul P.N.L.-ului, la Borşa la fel, candidatul P.N.L.-ului. Au mai rămas câteva localităţi unde sunt primari pedelişti şi acolo va trebui probabil să negociem sau să facem sondaje pentru că nu numai P.C.-ul are candidat. Sunt sigură că are şi P.N.L.-ul şi P.S.D.-ul. Să vedem cae va fi cel mai bun, acela va învinge", a mai precizat Cornelia Negruţ.
De asemenea, Partidul Conservator mai doreşte 2 reprezentanţi în Consiliul Local Baia Mare şi doi reprezentanţi în Consiliul Judeţean.

Lasa un raspuns