Baia Mare: Mircea Ciocan – Sanitas MM: "Noua lege a sănătăţii va aduce o dereglementare a sistemului de sănătate"

Baia Mare: Mircea Ciocan – Sanitas MM: "Noua lege a sănătăţii va aduce o dereglementare a sistemului de sănătate"

Sindicatul Sanitas Maramureş nu rămâne indiferent faţă de inepţiile noii legiferări a sistemului sanitar. Liderul de sindicat a punctat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva aspecte despre ceea ce înseamnă medicina de urgenţă şi demisia lui Raed Arafat. Analizând noul proiect de lege, Sanitas Maramureş se aşteaptă ca anul 2012 să aducă dereglementarea sistemului de sănătate românesc.

Noua lege a sănătăţii permite posibilitatea înfiinţării oricăror altor tipuri de servicii de urgenţă iar reglementarea acestora se va face prin acte subsecvente prezentei legi, prin ordin de ministru. "Practic nu se mai doreşte o reglementare unitară a medicinei de urgenţă ci se doreşte ca prin prezenta lege să se introducă posibilitatea de reglementări ulterioare care să disturbe un sistem bine aranjat, bine pus la punct prin munca şi strădania domnului doctor Arafat", a declarat Mircea Ciocan, preşedintele Sanitas Maramureş.

În ceea ce priveşte demisia lui Raed Arafat, preşedintele Sanitas Maramureş cataloghează acest gest drept un act de înaltă onoare. "Ne cinsteşte modul în care dânsul a înţeles să lupte pentru ideile sale, pentru ideile sistemului. De altfel, problema care rezidă în medicina de urgenţă este problema întregului sistem. Aceea că între Casa de Asigurări şi furnizorii de servicii medicale inclusiv cele care vor activa în regim de urgenţă, se vor reinterpune aceste companii de asigurări private. Miza legii este de fapt acordarea celor 2,8 procente, aproape 3 procente din totalul fondului de sănătate către companiile multinaţionale care vor opera pe piaţă", a susţinut  Mircea Ciocan.

În loc de 42 de case judeţene de asigurări de sănătate câte funcţionează în prezent, în România vor mai apărea încă 8 companii care, la rândul lor, vor avea câte 42 de filiale. Dacă facem un calcul, noua lege a sănătăţii va permite funcţionarea pe teritoriul României a nici mai mult, nici mai puţin de 320 de asiguratori de sănătate. "Vom avea 320 de case plus companiile şi Casa Naţională. Aşa că un furnizor, să zicem un spital sau un cabinet de medic de familie, la sfârşit de lună când va merge să îşi facă deconturile, nu va veni doar la casa judeţeană să îşi aducă facturile, va merge la 8 case judeţene şi va pierde 8 zile la cozi să îşi depună deconturile. Acelaşi lucru vor face angajatorii care vor trebui să îşi facă deconturile la casele respective pentru că vor trebui să meragă în opt locuri în fiecare lună", a mai specificat Ciocan.

Potrivit proiectului noii legi a sănătăţii care la ora actuală se află în dezbatere publică, din sumele încasate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, asiguratorii de sănătate pot reţine pentru plata serviciilor de administrare ale asiguratorului o cotă de 2,8% iar diferenţa va fi utilizată pentru plata serviciilor medicale din pachetul de bază pentru persoanele asigurate.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.