Transfer important realizat de campioana României la Rugby, echipa C.S.M. Ştiinţa Baia Mare. Conducerea echipei a transferat un jucător neozeelandez, pe care l-a prezentat oficial astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Michael Wiringi, în vârstă de 27 de ani, a mai evoluat până în prezent la o echipă din ţara natală iar începând cu noul sezon al Super Ligii, care va debuta în câteva săptămâni, va evolua alături de ceilalţi sportivi pentru ca echipa C.S.M. Ştiinţa Baia Mare să-şi menţină titlul de campioană a României. "Îmi place aici, în Baia Mare. Oamenii sunt foarte drăguţi şi mă fac să mă simt bine, m-au primit bine, îmi place aici. E o ţară frumoasă, e frumos", a spus Michael Wiringi, cea mai proaspătă achiziţie a C.S.M. Ştiinţa Baia Mare.
Fiind liber de contract, conducerea clubului de rugby nu au trebuit să plătească pentru achiziţionarea acestuia. "Eu sper că odată cu venirea lui Mike să dăm un plus de viteză jocului nostru şi să rezolvăm unele probleme. Având destul de mulţi jucători putem să jonglăm puţin cu aceşti jucători polisportivi, care joacă pe mai multe posturi şi vom încerca să găsim formula cea mai bună şi să încercăm să utilizăm toţi jucătorii pentru că este un campionat mai lung decât cel de anul trecut, sunt foarte multe jocuri internaţionale şi având jucători la echipa naţională va fi foarte greu să rezistăm anul acesta cu o pauză doar de trei săptămâni în vară. Până în decembrie vom juca în fiecare week-end, va trebui să fim foarte atenţi şi să fim acoperiţi pe toate posturile.", a declarat Eugen Apjok, antrenorul C.S.M. Ştiinţa Baia Mare.
Colegii de echipă ai lui Michael Wiringi l-au avertizat deja că C.S.M. Ştiinţa Baia Mare are două rivale puternice, echipa din Timişoara şi Steaua de la Bucureşti iar obiectivul lor pentru 2012 este cel de a le învinge şi a cuceri cel de-al patrulea titlu consecutiv de campioană a României.

Lasa un raspuns